Schimbarea de identitate despre care nimeni nu te-a avertizat în perimenopauză
Există un moment — poate dimineața devreme, în timp ce vă uitați în oglindă mai mult decât de obicei, sau seara, când o conversație banală vă lasă cu un sentiment ciudat de înstrăinare — când realizați că nu vă mai recunoașteți complet. Nu fizic, sau nu doar fizic. Ceva mai greu de numit: o distanță față de propria persoană, ca și cum rolurile pe care le-ați jucat cu atâta seriozitate toată viața au început să stea puțin strâmb pe umerii dumneavoastră.
Perimenopauza este, în mod obișnuit, descrisă prin simptome: bufeuri, somn întrerupt, cicluri neregulate, ceață mentală. Aceste lucruri sunt reale și merită atenție. Dar există o schimbare mai puțin vizibilă, despre care puțini medici vorbesc și despre care și mai puțin se scrie: o reașezare profundă a identității, o întrebare care se instalează în fundal — cine sunt eu acum, dincolo de ce am fost pentru ceilalți?
Ce se simte pe dinăuntru
Nu e o criză dramatică, de obicei. E mai degrabă o uzură lentă a certitudinilor.
Pot apărea momente în care vă simțiți iritată de lucruri care înainte nu vă deranjau — și această iritare vă surprinde, pentru că nu o recunoașteți ca pe a dumneavoastră. Sau simțiți o oboseală nu față de sarcini, ci față de versiunea în care ați funcționat atâția ani: mereu disponibilă, mereu rezonabilă, mereu cea care gestionează. Uneori există și un doliu nedefinit — nu după ceva anume, ci după o epocă, după o anumită ușurință, după certitudini pe care nu știați că le aveați până când au început să se clatine.
Unele femei descriu o senzație de ciudată libertate amestecată cu frică. Altele vorbesc despre o amorțeală în raport cu lucruri care le-au bucurat odinioară. Toate aceste experiențe sunt diferite și, în același timp, au un numitor comun: sistemul de orientare care a funcționat până acum — valorile, rolurile, relațiile care dădeau formă vieții de zi cu zi — a intrat într-un fel de regândire silențioasă.
De ce se întâmplă asta — și nu e doar despre hormoni
Fluctuațiile hormonale din perimenopauză afectează, printre altele, sistemul limbic — zona creierului implicată în procesarea emoțiilor și a memoriei. Modificările de estrogen și progesteron au un impact real asupra dispoziției, toleranței la stres și modului în care creierul integrează experiențele. Acestea nu sunt explicații metaforice; sunt mecanisme documentate în literatura de specialitate.
Dar hormonii nu explică totul.
Perimenopauza apare, de obicei, la o vârstă în care viața aduce oricum o serie de reconfigurări: copiii cresc și devin mai independenți, părinții îmbătrânesc, carierele ajung la un punct de saturație sau de bifurcație, relațiile de cuplu se schimbă după decenii de conviețuire. Din perspectiva teoriei atașamentului, identitatea se construiește în relație — ceea ce înseamnă că atunci când relațiile se schimbă structural, ceva din simțul de sine se reconfigurează și el.
Există și un element somatic — al corpului ca loc al identității. Corpul funcționează diferit. Somnul e diferit. Energia e diferită. Iar un corp care se comportă altfel transmite creierului mesaje despre sine care sunt, la rândul lor, diferite. Nu e vorba de o pierdere; e vorba de o schimbare de semnale care nu a fost niciodată tradusă în cuvinte pentru dumneavoastră.
Unde apare în viața de zi cu zi
Schimbarea de identitate nu se manifestă neapărat ca o întrebare filozofică. Se manifestă în detalii concrete.
În relații: Puteți observa că aveți mai puțină răbdare cu dinamici pe care le-ați tolerat ani de zile — nu din rea-credință, ci pentru că ceva s-a schimbat în raportul dintre ce dați și ce vi se pare acceptabil. Sau, dimpotrivă, vă simțiți mai distante, ca și cum energia necesară pentru a menține conexiunea ar cere mai mult decât aveți.
La locul de muncă: Motivațiile care au funcționat odinioară — recunoașterea, ambiția, apartenența la o echipă — pot părea mai puțin urgente sau, uneori, goale. Aceasta nu e neapărat o criză profesională; poate fi un semnal că valorile s-au deplasat și că munca nu s-a deplasat odată cu ele.
În corp: Unele femei încetează să mai aibă o relație automată, neîntrebată cu propriul corp. Corpul devine un subiect — ceva la care trebuie să acordați atenție conștientă, în loc să îl luați de-a gata.
În somn și singurătate: Nopțile lungi, uneori insomniace, aduc un fel de companie interioară pe care nu ați solicitat-o — gânduri vechi, regrete, întrebări nerezolvate. Nu e patologie; e un simptom al faptului că ceva vrea să fie auzit.
Ce poate ține terapia în această perioadă
Terapia nu rezolvă perimenopauza și nu accelerează procesul de a vă regăsi. Ceea ce poate face este ceva mai modest și, poate, mai util: poate oferi un spațiu în care schimbările care se petrec să poată fi numite, și nu doar suportate.
Există ceva valoros în a vorbi cu cineva antrenat să asculte fără a grăbi concluzia. Schimbarea de identitate din această perioadă nu are nevoie de soluții rapide; are nevoie de martor — cineva care poate sta alături în timp ce dumneavoastră sortați ce rămâne, ce se schimbă și ce doriți, poate pentru prima dată în mod explicit, să fie altfel.
În terapie, este un spațiu pentru a explora atașamente vechi care acum, cu mai puțin zgomot în jur, sunt mai vizibile. Pentru a înțelege de ce anumite roluri — cea care îngrijește, cea care performează, cea care nu are nevoie de nimic — au costat cât au costat. Și pentru a sta cu întrebarea, fără presiunea unui răspuns imediat.
Dacă vă recunoașteți în ceva din ce ați citit până acum, pagina dedicată temelor legate de Midlife & menopauză adună mai multe gânduri despre felul în care această perioadă poate fi însoțită terapeutic.
Un gând de încheiere
Există o expresie pe care o aud uneori în cabinet — spusă adesea cu o ușoară jenă, ca și cum ar fi prea mult: „Simt că nu mai știu cine sunt.“
Nu e prea mult. E, probabil, unul dintre cele mai oneste lucruri pe care le poate spune cineva.
Faptul că vă puneți această întrebare nu înseamnă că ceva a mers greșit. Înseamnă că aveți acum, poate pentru prima dată sau din nou după mult timp, capacitatea de a o auzi. Iar a o auzi este, în sine, un punct de plecare.